Maşina rula cu mai bine de 70 la ora .. era un drum liber şi se putea şi mai  mult , aşa că nimic nu împiedica piciorul să apese asupra acceleraţie.Acul urca  cu putere iar direcţia maşinii încă era una dreaptă.Număul 22 se auzea subtil în interiorul ei şi facea ca şi gândul să zboare cu o viteză mai mare spre  lucruri care se întâmplaseră.

În ciuda avertismentului de limitare de viteza arcul urca , ajunsese deja la 120 şi nu părea că se întamplă ceva.Vroia doar să simtă cum pământul îi fuge de sub picioare.. să simtă că nu mai poate controla nimic.Realiza ca mai există cineva în dreapta ,aşa că, o lăsă mai moale; nu vroia să se simtă vinovat de o eventulă rană provocată altei persoane. Drumul era lung ,piesele rulau fără ca niciunul să spună ceva. Strada goală.Gestul făcut mai devrme îl deranja poate prea mult.Piciorul apăsa din nou.Ploaia începea să cadă. Mâna li se întâlnise pe butonul de „next” de la  casetofon iar schimbătorul de viteză era de mult  întra 5…160 arata  acum.

…viteza era prea mare..provoca teamă… era imposibil de controlat ..în ciuda senzaţiei nici unul nu spunea nimic…iar în final nu şi-au mai spus nimic… frânele nu au mai făcut faţă!

Anunțuri