Good morning!

4 comentarii

Se trezi încet, amintindu-şi cu plăcere de seara precedentă.Nu îşi deschide ochii ca nu cumva vraja la care asista să se termine. Era prea plăcut .. era ca şi cum pentru câteva momente uitase complet de ceea ce era rău în viaţa ei , de toate  momentele neplăcute prin care trecuse, şi parcă totul îi dădea o rază de bucurie în sufletul ei nepătruns de mult de lumină.

Era ciudat să se trezească gândindu-se, dupa mult timp, la cineva sau,mai bine spus,la ceva.Era ciudat dar bine,poate prea bine încât îi era teamă de ceea ce va urma.Dar nu mai conta. Vroia să trăiască clipa, să o amplifice, şi acest lucru o determina să caute telefonul şi să scrie un sms pentru a împărtăşi ..un  “buna dimineaţa !” la o persoana la care ţinea…cred că era de ajuns.

Deja deschise ochii.Erau aţintiţi la tavan şi se gândea la momentele frumoase pe care putea să le aibe ..dar nu..deja visa.S-a ridicat,s-a dus la baie şi s-a spălat pe ochi uitându-se cu atenţie în oglinda aburită, la faţa foarte familiară care îi apărea şi pe care nu o recunoaştea.

Ceva era prea ciudat .. Erau aceleaşi trăsături,aceleaşi buze, aceiaşi ochi, aceeaşi culoare la păr,dar parcă nu era ea.

Da.. era un zâmbet care nu existase de prea mult timp. ERA BINE!  După mult timp era bine!

A ieşit din baie, din aburii care îi emana duşul.Îi era prea rău să stea în căldură, aşa că se întinse din nou pe pat, aşteptând să îi revină visele cu care se trezise dimineaţă.Însă în acel moment telefonul îi suna.Era răspunsul la mesajul pe care îl dăduse în urmă cu câteva minute.Era suficient să îi însenineze ziua.O singură persoană reuşise după mult timp să o facă să zâmbească .

Uitase cum e să facă asta,însă parcă totul pornea natural.Nu trebuia să se chinuie să îşi amintească sau să se străduiască prea mult.Era din interior.Ştia cum să zâmbească forţat încât să nu îşi dea seama cei  din jur că totul e un teatru; însa nu mai ştia cum e să zâmbească pentru ea.

Oricum,nu credea că lucrurile se vor schimba brusc, însă era doar o zi, din nenumăratele zile negre,  în care nimic nu mai conta.

Dar IŢI MULŢUMEŞTE pentru tot!

Anunțuri

Iar durerea…

2 comentarii

Dorm.Dorm dimineaţa , dorm în mijlocul zilei şi dorm şi seara.Dorm încontinuu.Dorm ca să uit de tot,dorm ca să scap din lumea asta, dorm ca să visez şi am ajuns să trăiesc prin vise.Vise, acea înlănţuire de imagini şi de idei care îmi apar în inconştient.

Mă prind de ele ,deşi sunt conştientă că nu sunt reale, respir cu ajutorul lor şi îmi iau hrana pentru interior din ele. Şi când mă trezesc.. şi când mă trezesc mă duc iar să dorm ca să o iau de la capat. Nimic nu e întâmplator şi niciodata nu există coincidenţe!Nimic nu se face fără un motiv şi nimeni nu te ajută fără a cere, cândva, ceva în schimb!

Iar durerea ..durerea a adormit în mine!

Leapşă

8 comentarii

Am de onorat o leapşă de la Neamţu.Ideea stă în felul următor:trebuie să fac o poză la spaţiul meu de muncă.

Leapşa am mai primit- o odată aşa ca o puteţi găsi aici , însă mai nou, mai am un spaţiu de muncă, pentru momentele în care sunt mai leneşă obosită şi stau în pat:D

De prea multe

2 comentarii

Îmi e dor de soarele care să încălzeasă cu razele sale, îmi e dor de stele care să mă vegheze noaptea şi de îngerul care avea grijă de mine.

Îmi e dor de zâmbetul de dimineaţă care îţi apărea pe faţă,îmi e dor de reacţia care mi-o provoca mie.Îmi e dor de picurii de ploaie care mă găseau în drumul spre casă şi de mine din trecut care încă mai ştia să zâmbească.

Îmi e dor de copacii înfloriţi care îmi dau o senzaţie de împlinire şi siguranţă; îmi e dor de parc, de muzică care îmi bubuia în căşti.Îmi e dor de sentimentele care erau tot timpul  contradictorii; îmi e, poate dor, de suferinţa care era prezentă pentru că măcar atunci ştiam că mai simt ceva. Îmi e dor de lucrurile care nu mai au cum să se întoarcă,îmi e dor de singurul moment perfect din viaţa mea pe care nu aş putea să îl schimb cu nimic din lumea,chiar daca a durat poate prea puţin.

Îmi e dor de perioada în care eram bine dar încă suspin dupa perioada în care nu eram; îmi e dor să râd,să dansez,să ţip de fericire, dar lucrurile au plecat prea departe; îmi e dor de primul băiat care mi-a zis că ţine la mine  şi, poate, şi de primul la care am ţinut eu. Îmi e dor de perioada în care eram prea mică pentru a şti şi prea matură pentru a simţi , îmi e dor de perioada în care îmi era frică de un lucru pentru că atunci trăiam pentru ceva.Îmi e dor să nu am ce sa spun dar totuşi să vreau să exprim atâtea lucruri.

Îmi e dor de atatea lucruri pe care am uitat să le pomenesc şi de toate îmi e dor acum,în minutul acesta .

După iar uit şi merg mai departe..

Mă las păgubaşă

1 comentariu

Stau de jumătate de oră şi mă gândesc la ce m-am lăsat eu păgubaşă în viaţa asta.Şi stau şi stau..şi mă gândesc şi îmi trec prin cap numai idei de genul  a renunţa să-ţi faci curat în dulap şi să ieşi în oraş sau doar să încerci să-ţi faci tema la mate dar să renunţi şi să participi la o discuţie pe mess.

Dar până la urma am găsit un lucru de care îmi pare rău că m-am lăsat păgubaşă. Ştiu că într-o seară accesam în disperare site-urile cu accesorii şi am dat peste o eşarfă superbă dar care,din pacate,nu era disponibilă decât în America şi desigur că era cam imposbil să o am.  Aşa că,mi-am împregnat în cap imaginea aceea şi peste ceva timp m-am dus la bunica rugând-o să mă înveţe să împletesc. Cred că ştiţi ce înseamnă.
Aşa că m-am apucat dupa un timp de treabă cu gândul de a reuşi să port acea eşarfă.
Desigur că iniţial am scăpat un ochi, apoi două, apoi trei,apoi am uitat cum  stătea treaba, m-am enervat şi am zis că mă apuc a doua zi. De unde : )) ? A venit a doua zi şi eu pentru prima oară când îmi amintesc că m-am lăsat păgubaşă. Prima şi irevocabila dată.

Însă nu e cu un sfârşit trist aşa că pot spune că am găsit ceva asemănător prin oraş pentru a mă consola … însă nu e eşarfa mea!

Pentru prima dată în viaţă particip la un concurs 😛

Leapşă

5 comentarii

Primită de la DrCriss. Merci!

1. Fără să verificați, cât e ora?

  • 18:40

2.Verificați:

  • 18:29

3. Cu ce sunteți îmbrăcat/ă?

  • Un tricou cu Jack Daniels si o pereche de pantaloni negri.

4.Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitați? 

5. Ce zgomot auziți în afară de cel al calculatorului?

  • Piesa de mai sus şi Tvul.

6. Când ați ieșit ultima dată și unde ați fost?

  • Ieri cu un prieten cu maşina, prin parc.

Mai mult

Oare a fost salvat?

6 comentarii

Scriu acest aricolul , nu ştiu câte rânduri va avea sau dacă merită citit ,dar pur şi simplu îmi doresc să îl scriu.

Azi din cauza unor circumstanţe mai neplacute am stat până la ora 14 în spital ( si nu .. nu e din cauza ieşirii de ieri) şi am participat la una din cele mai neplacute,poate chiar cea mai neplacută ,situaţie din viaţa mea. Eram la camera 5 din spitalul municipal Roman şi aşteptam să se termine o perfuzie,când este adus un om de aproximativ 40-50 de ani care prezenta dureri în zona capului şi anunţa medicul că îşi simte organismul slăbit.

Nu cred că a durat mai mult de un minut de când acea persoană s-a aşezat pe pat până în momentul în care am vazut în jur de zece medici strânşi în jurul lui care încercau să îl salveze. De ce scriu asta? Pentru că am citit foarte multe articole în care se prezenta situaţia neagră din spitalul local,iar eu am rămas total impresionată de eforturile deja exagerate care au durat 30 de minute (asta pentru că dupa am plecat eu şi nu mai ştiu ce s-a mai întâmplat) constând în resuscitări,perfuzii,injecţii.

Nu vreau să critic pe nimeni, însă când am ieşit am rămas total degustată de oamenii de pe sală care înjurau şi erau total nemulţumiţi de faptul că medicii  nu au timp să le acorde atenţie.Dacă ar fi ştiut că acolo se încerca învierea unui om! Aşa că mi-am luat frumos tălpăşiţa şi am plecat neuitându-mă în spate.

Oare a fost salvat?

Older Entries