nicholas_mccalip_04

A avut cea mai grea zi posibilă.Dădu drmul la apă.Voia sa facă o baie fierbinte pentru a uita de toate,pentru a şterge cu aburi gândurile ce i se roteau în jurul minţii. Încet,se cufundă în apă şi simţea cum trupul molatic devenea din ce în ce mai uşor.Părul ud i se lipea şuviţe de faţă şi o făcea să-şi lase gândurile să zboare ,să plutească în jurul ei.În curând se văzu înconjurată de o lume a iluziilor,a zilelor vieţii ei.Totul i se părea zădărnicie,totul i se părea greu de neînţeles. Nu ştia cine este, ce vrea, ce simte.Simţea că se sufocă,voia aer, voia să trăiască.Deschisese geamul şi lăsă un curent de aer rece să-i inunde corpul…Şi totuşi,încă avea acea senzaţie de sufocare.

Se duse la chiuvetă, dădu drumul la apă rece şi lăsă un jet să-i spele faţa,poate să o trezească din acea lume,acel vis,acele iluzii.Şterse oglinda aburită şi se privi.Vedea în faţa ei o străină.O fată cu părul negru plin de dorinţe necunoscute ce încercau să o  acopere.Vedea doi ochi mari ce aveau o flacără mistuită în ei.Vedea un abis întreg şi totuşi parcă nu vedea nimic.Nu îi venea să creadă ce i se întâmplase.Nu ştia ce simţea şi o dorinţă însetată de trecut o stăpânea.Voia să plângă  dar un zâmbet senin părea pictat în culori calde,în zori,în apus pe faţa ei.Se cufundă  din nou în cada viselor ei,zilelor ei petrecute şi înfruntă trecutul.Îşi înălţă fruntea crispată de suviţele înveninate  ale gândurilor şi disecă totul,dezveli infinitul de haina lui lunga de abis, de mister.

Fiecare gând curgea încet, rostogolindu-se pe trupul ei parcă biciuită de viaţă, de tristeţe, de bucurie,parcă însemnat de un fier înroşit în cupa destinului.Lăsă ca acest ocean să o înece, să o ducă spre nemărginirea lui. Dar ea nu voia asta, nu voia sa-l cunoască,voia doar sa fie o simplă fată îndrăgostită de tot ce priveşte oceanul roşiatic când soarele apune.Voia să vadă sfârşitul şi începutul pentru a-i părea totul o simplă scenă.Se aseamăna cu un personaj dintr-un film.DA!Asta era întreaga ei viaţă:un film,o scenă,o piesă. Ea era actriţă în rolul principal.Juca în fiecare zi o mască şi în altă zi încă una şi încă una şi personajul ei era Enigma.Putea să-i modeleze pe ceilalţi după puterea minţii ei,după puterea mâinilor ei.

Ştia însă că tot ea era singura care avea puterea de a-şi răspunde.Totul era să privească în jurul ei, prin aburii ei,în apa în care-şi scălda trupul amar de suferinţe trecute,prezente şi viitoare. Aburii vroiau să o sufoce cu tot dinadinsul. Se lupta cu ei,se zbătea pentru firul vieţii ce bătea în ea şi totuşi…Un val rece o trezise ca din transă.Se ridică, se uită în oglindă şi acum se văzu pe sine.Era ea,cea optimistă,cea zâmbitoare,soarele propriei lumi,propriei vieţi.Se uită în jur.Oare unde erau aburii?Îi luase aerul rece afară, îi îneca în mod sigur.Păşi încrezătoare în ea.Era o nouă persoană.Acelaş chip,alt suflet.Gândurile nu mai existau,ci doar o viaţă înainte,o piesă de jucat ,o clipă de trăit.Deşi nu era o adeptă „Carpe diem!”ideea de a-şi trăi viaţa într-o clipă şi clipa într-o viaţă i se părea delicioasă!Acum înţelegea oceanul vieţii fară a fi pătruns abisul cu tot trupul ei.Şi totuşi ,parcă mai rămânea ceva de neînţeles.Un fir de apă,un izvor de gânduri ce se vară in Marele Ocean.Era sufletul său hoinar ce se întorcea în sufletul oceanului.Oare ce taine avea de străbătut,oare ce meleaguri necunoscute o vor aştepta să se târâie pe tărâmul lor pentru a-i povesti propria legendă?Însă această legendă o va învăţa treptat,curgând etern spre ocenaul ei,spre gura ei de vărsare în el,într-o viaţă sau într-o clipă cum îi plăcea ei să spună.

Anunțuri