Scurta

1 comentariu

-a fost  tare la concert in ciuda frigului

-primul videoclip filmat cu telefonul mobil : VOLTAJ-Dematurizare

Invata-ma sa simt culorile

4 comentarii

( sper sa ai rabdare sa citesti tot..merita)

girl_and_rainbow_vector____by_stellarbabe

Descopera-mi inima cu ceva…

– Invata-ma sa simt culorile…

Ce zi mai potrivita ar fi putut sa aleaga pentru asta, daca nu prima zi in care ninge ? Poate doar a doua sa mai fi fost atat de speciala si plina de culoare… si a treia si a patra… si a treisprezecea…

Toamna nu incepuse niciodata in calendar pentru el, ci undeva in jurul si inauntrul lui… Nu contase niciodata ziua cand, ci sentimentul cum…

Ii simtea mirosul cand se plimba pe alei si ii mangaia ochii ca un sarut ce face trezirea atat de placuta, asa stia ca vine… Nu semne invatate intr-o scoala ai caror profesori au trait mult prea putin… Nu pasari ce uita sa mai plece spre tari mai calde ce nu le sunt “acasa”, nu frunze cazatoare invizibile pentru ochiul uman ce trece pe sub ele, nici fructe ce rodesc doar in magazine, fructe ce parca n-au vazut niciodata un pom sau un copil care sa le culeaga catarandu-se plin de pofta pana in varf… El iubea sa urce in copaci…

439004urwggz2m2s1

Culori… arome… aer… apa si suflet… e incredibil cum se repeta toate peste tot… Se repeta, asa cum apa se repeta in fructe si in oameni si in rauri si in flori, asa cum dragostea e precum apa intr-un circuit ce nu se inchide niciodata, prezent peste tot in jur si in noi… Apa e mai usor de invatat si constientizat, si inghitita cu pofta atunci cand setea te indeamna, n-are sa faca niciodata prea mult rau dupa 3 luni… Si totusi oamenii insetati de o dragoste pe care nu o inteleg, dau pe gat rapid primul pahar cu senzatii ce le apare in cale, crezand ca orice balta le poate satisface dorinta de a bea, crezand ca balta e din nastere infinita…

Culorile…

Poate era ploaia cea care imprastia culorile luminii pe alei, coborandu-si curcubeele peste frunze si lasand frau liber stropilor sa deseneze… culori… Unde fusesera culorile acelea toata vara? In ce club sau pe ce plaja se pierdusera? Poate… nu ele se pierdusera…

– Invata-ma sa simt culorile… mi-e dor de ele si… am uitat…

– Nu ai uitat… doar… nu ai incercat cu adevarat… poate… prea ocupata fiind cu alte lucruri mai importante…

– Mai importante…

Cum ar fi lumea doar in nuante de gri? O lume fara culori, fara gust de apa din rau, fara parfum de rasina de brad, fara petale moi de flori atat de libere dintr-o padure eliberatoare… Cum ar fi lumea fara sa poti sa atingi cu varful degetului un cap galben de pui de gaina, cum ar fi sa nu poti sa auzi cucuveaua ce canta noaptea in padure cand orice zgomot iti produce frica? Cum ar fi sa nu poti sa privesti ore in sir, ore in sir, ore in sir, ore in sir, ore in sir, un obraz mai dulce ca oricare altul? Cum ar fi ca buzele sa nu simta niciodata cu adevarat ce inseamna alte buze, pentru ca sarutul ar fi doar o actiune mecanica produsa de o dorinta la fel de mecanica precum obisnuinta? Cum ar fi sa trebuiasca sa pleci, spre ceva ce nu produce in tine nicio farama din fericirea si minunea pe care sunetul inimii ei il face cand iti lasi tampla pe pieptu-i sa-ti adoarma… sa pleci pentru ca nu esti deloc liber sa poti sa-ti stabilesti niste prioritati in functie de tine, nu de ce e in jurul tau… Cum ar fi sa incerci mereu sa te adaptezi la lumea din jur, si niciodata sa nu incerci sa o adaptezi pe ea la tine? Cum ar fi sa renunti la tine pentru ea? Pentru lumea aceea… Cum ar fi sa nu stii ce inseamna libertatea, prea invatat a accepta tot ce ti se intampla asa cum vine natural… Cum ar fi sa existe un destin care sa ne conduca viata (natural), ceva pe care sa putem da vina atunci cand noi nu reusim sa facem sau sa fim mai mult? Cum ar fi sa nu poti sa plangi, pentru ca nu-i nimic care sa-ti umple inima atat de mult de lichidul unei iubiri care sa dea pe-afara? Cum ar fi? Ce simplu sa gasesti raspunsul…

b30e0e316d125561e9b19ab1ac9d1f05

– Nu va suparati, imi puteti spune…

Un om la intamplare de pe strada, oricare, oricand, iti poate spune, pentru ca el traieste in acea lume, si lumea aceea e tot ce exista in jurul lui si in el si-n tine… O lume in care nu doar calcatul pe flori e interzis, ci si mangaierea sau mirosirea lor… o lume in care puii galbeni cu puf ca de gutui nu reprezinta decat o casoleta intr-un congelator si un ou intr-o tigaie… O lume in care dragostea nu-i o minune ce te merita cu totul, ci ceva obisnuit ce nu necesita atentie, pentru ca atentia necesita timp… si timpul costa bani… si banii costa timp… si atunci avem nevoie de timp ca sa facem bani sa putem avea timp sa facem si mai multi bani… Ca in putinul timp liber sa avem ce sa cheltuim… Sa mangai usor cu degetul urechea ce-o iubesti caci e a ei, nu exista… Sa-i simti pe buze sanul rotund si mic si mai frumos ca cerul, nu-i mai placut ca berea rece si nici ca ziua-ntreaga la un birou prea gol, de-aceea nu se lupta pentru asta… Dar se devine jalnic pentru mult mai putin… Sa ii saruti lacrima de bucurie pe care o melodie ce vorbeste despre voi o scoate, nu exista. Sa nu existe “nu”, nu exista. Sa pleci cand ai fi putut sa stai, da. Intreaba pe oricine… vorbeste cu orice om… Sau mai bine… cu umbra ta… e tot ce lumea ta a mai lasat din tine…

– Invata-ma…

E umeda si calda, si uneori e rece, si stropii sunt mai mari si frunzele mai multe… pe jos, nu in copaci… E mai usor parca sa le vezi si sa le-admiri dupa ce s-au desprins de lumea ce le dadea viata… E mai usor s-apreciezi ceva post-mortem, caci cat traia nu ai putut sa vezi culorile din el… E mai usor sa vezi corpul mort zacand in lacrimi, decat inima ce urla de durere dupa ajutor… E mai usor, caci tie nu iti pasa nici de corpul mort si nici de inima ce plange, caci nu sunt ale tale… Niciodata nu au fost, si-atunci cum sa le-ntelegi?

e272fe977c25e81f

“In fiecare con stau o suta de paduri”, dar cine sa aiba rabdare sa le vada crescand? Cine sa iubeasca atat de mult un con pentru ceea ce el ar putea deveni, cand conul oricum e prea ocupat cu lucruri mai importante… s-arate bine pe un raft pe care doar carpa de praf il mangaie, ocolind cu grija conul… Cine sa descopere ca in el insusi zace un con dornic sa rodeasca… o suta de paduri si de povesti de dragoste, si case si biserici si un patut de lemn in care doarme dragostea… sau poate un cosciug, celula pentru suflet, mai potrivit ar fi pentru aceasta lume… Unde-a plecat padurea?

– Imagineaza-ti un lan plin cu maci… plin, plin cu maci rosii, pana la orizont… atat de rosii, atat de mari si de desi, ca nici verdele de sub ei nu se mai vede…

– Asta e rosul?

– Nu inca… imagineaza-ti acum ca in lanul asta infinit de rosu, in mijlocul lui, departe de orice margine a lanului si de orice alta culoare umana, acolo in mijloc e o patura moale…

inimi

– Rosie?

– Moale! Si pe patura esti tu… privesti in sus si cerul nu se vede, acoperit de maci, si macii cresc mai mari sa vina peste tine… si te acopera moale, tandru, dar fara sa te atinga… Deasupra ta, maci… esti intr-un tunel cu tavan de maci, de un rosu inchis si un parfum sec…

– Asta e rosul?

– Nu inca… imagineaza-ti ca in tunelul de sub maci, langa tine pe patura cea moale, e un baiat… Un baiat imbracat in rosu, ce priveste in sus in timp ce tu-l privesti pe furis… Ai vrea sa il tii de mana, dar ti-e teama, daca el nu simte la fel? Incepi sa te foiesti, inima iti bate tare, ai vrea sa faci ceva dar simti ca-i prea devreme, ai vrea sa faca el, dar daca nu o face? Emotia te chinuie dar dragostea te-ndeamna, frica te opreste dar el e-asa aproape… Ai vrea sa il atingi… ai vrea sa il saruti… sentimentul e atat de intens incat fata iti ia foc in spatiul acela ce devine prea stramt si fara aer… Acum… Atinge-l… intoarce-i usor fata catre tine si apropie-l… atinge-i obrazul cu al tau, usor, cat sa vibreze de dorinta de-a se apropia mai tare… misca-ti obrazul peste al lui pana i-ajungi urechea… Sopteste-i ceva fara cuvinte si prinde-o intre buze, doar putin… coboara apoi spre gura, si stai deasupra ei… Aproape de atingere, trimite-i aer cald ce vine cu dorinta, si apoi incet apasa, si atunci devino el… Ii ai buzele lipite de-ale tale, si nu-i nimic sa va desparta… saruta-l… usor… prinde-i buza de jos cu ale tale, si plimba-ti buzele peste ea… gust-o ca si cand e prima oara… simte-o si fa-o a ta… strange-o usor si umezeste-o… nu deschide ochii, doar simte… lasa-ti limba sa ii mangaie buzele dandu-le ocol, si nu-l lasa sa miste… oricum nu poate… Respira…

culori

– Asta e rosul?

– Ce rosu? Rosul nu mai conteaza de acum…

Si ai atat de multe de invatat despre cum se simt culorile… Rosul nu mai exista, nici alte culori… Doar voi doi, ce in acel moment, creati ceva ce niciun pictor n-ar putea vreodata… Rosul nu mai conta acolo, in acea mare de rosu… altceva era mai important… Nu te pierde in detalii atunci cand esentialul e atat de urias… Daca vrei rosul sa il stii, il vei sti, asa cum poti invata sa calculezi si sa gatesti… Daca vrei dragostea, asta e alta poteca… Una pe care oamenilor le e frica sa mearga, ea trece printr-o padure prea intunecoasa ca ei sa o poata lumina cu dragostea lor… E de preferat autostrada catre mare si strada spre serviciu… Vrei sa inveti cum se simt culorile? Iubeste… Pe ele sau pe ploi, un el, o ea, copii si jucarii, o casa, un cer si o padure albastra sub luna mult prea plina… pentru altii…

E lumea ce te schimba? Esti tu mult prea putin…

Primeste suferinta trimisa din afara, ea vine sa te-ajute ca sa devii mai tu… si-apoi o inima mai buna o poate transforma, pe tine si pe ea in ceva si mai bun… din gheata scoate flori si le trimite-n lume, si tot ce-i rau in ea atrage-l catre tine… Lumea nu stie sa imprastie in jur bunatate si caldura, dar poate ca primindu-le ar intelege nedreptatea si raceala si rautatea ce o conducea, si atunci si toamna ar fi primavara pentru ea, caci florile rasar intai in suflet, abia apoi in jur… Dar poti schimba in bine raul? Prostii… e mai usor sa iti bei berea razand de bunatate, si dragostea e mai comoda cand drumul ti-este sigur… Mai important e drumul decat ea, de-aceea pentru el ne ducem incet viata… Un drum plin de bucurii e mai atragator decat o inima plina de dragoste… si viata nu-ti-e brilianta, caci nu e viata ta ci doar o influenta… O ramasita din cel ce ai fost candva, mult mai plin decat acum… Si iarna e frumoasa, nu-i nimic… poti merge la sky in tari straine, munceste mult pentru asta, e nevoie de bani pentru fericire…

foto_22598-1

Si plange toamna peste dealuri, prea singura printre anotimpuri mult mai iubite de oameni prea comozi sa-si ude parul si picioarele pentru a urca un deal… Oricum e toamna si-n oras, si pe strada ta, e mai comod sa o simti aproape, sa nu faci prea mult efort ca sa o ai. Imagineaza-ti ca ai luptat tu sa o aduci acolo, asa te vei bucura mai mult de ea… Ce minunat cand luam zapada in saci de plastic din curtea scolii de la tara si o duceam in curtea bunicilor ca sa inlocuiesc zapada ce se topise prea devreme…

Mi-ar fi rusine sa castig la loto, orice forma ar avea. Dar mi-ar placea, doar sa arat ca as da banii toti altora ce au nevoie, si n-as pastra nimic si as suferi si m-as zbate in continuare pentru drumul meu de caramida galbena ce duce catre cer… avandu-ma doar pe mine ca punct de pornire si ca ajutor si prieten si dragoste si drum si tinta mai plina decat luna, vazuta de dincolo de atmosfera… Stiind ca drumul meu si tinta si cu mine, suntem cu totii impreuna ceva mai mare decat lumea… dar prea putin ca sa ajunga pentru ce-mi doresc sa-i ofer Ei… Mai trebuie sa cresc… mereu… Cu fiecare pas ce-l urci constati cat de jos erai inainte… Candva poate voi fi destul de mult sa o pot merita… Si-apoi gaseste-ma in mine si-n tot ce e in jur, si leaga-ma de tine, suflet alb si pur… Curcubeul nu inseamna decat culori despartite, culorile unite sunt lumina… Da… voi creste mult pentru tine…si-n urma mea si lumea…

Dar de-as ajunge pe o stea prin lupta si durerea mea, mai e cineva ce-ar mai putea sa-mi tina urma? Sau prea departe as ajunge sa mai pot fi ajuns de cineva? Ce bine ca nu exista “prea departe” nici “prea greu” cand dragostea te-mpinge… Dragostea… Ce bine ca putin imi pasa de steaua aceea, comparativ cu Ea… Ce bine ca pot sa renunt la stea si la orice intr-o clipa, pentru ceva mai mare decat tot…

Ce bine ca nu trebuie sa pleci… doar sa vii…

– Nu am inteles nimic… care e rosul pana la urma?

                                                                              autor: Ioan Stoenica

Anunt

1 comentariu

Pentru cei interesati

voltaj260173572

cinearenorocare

Maine (sambata) ora 18.00 Piata Roman-Voda….. nu zic de cine e organizat pentru ca urasc politica

:X

5 comentarii

p1020198

p1020199

p1020200

p1020201

Cam asa arata ieri (19.11) cerul privit de la etajul noua

Casa”plimbareata”

6 comentarii

))

Daca ideea autobuzelor rosii care zambesc nu vi se parea din desene animate, atunci nici o casa,care sa se poata deplasa oricand si oriunde,nu este rupta dintr-un film SF.

Britanicii, s-au intrecut din nou in ceea ce priveste imaginatia, si au realizat o casa cu picioare.Este o locuinta ca oricare alta,in care pot locui lejer trei persoane,mai ales ca este dotata cu tot ce ne este necesar:baie,bucatarie,paturi si soba pe baza de lemne. Singura diferenta intre ea si o locuinta normala sunt cele sase picioare hidraulice.

Pentru ce a fost creata?

Designerii spun ca o astfel de casa este solutia ideala in contextul in care riscul inundatiilor din Marea Britanie este din ce in ce mai mare. Constructia este inalta de trei metri si jumatate si se poate plimba cu viteza unui om pe oricare fel de teren.Este usor de controlat,datorita computerului „instalat” in interiorul ei.

Si asa,ca o curiozitate, costa doar 30.000 de lire sterline:D!

Lume noua

Lasă un comentariu

OOO da …chiar imi pare bine sa anunt „Lume noua !!” 😀

Dupa blogul lui Iulian si Denis, apare si blogul …hmm…a cui? nu stiu ..a nostru cred:P.

In special a lu Zuzu care a fost cu ideea, dar si a celor care au ajutat si ajuta la administrarea lui.Nu stiu ce va iesi..nu ma intrebati…aveti ochi si timp sa puneti singuri verdictul:D.Dupa cum spun si ei,va fi ceva pentru toti si toata,asa ca ziceti-le „bafta si hai la treaba” 😉

http://ballsoflaugh.wordpress.com

Trece timpul si eu nu mai postez nimic

8 comentarii

And now that I’m all alone
Who’s gonna save my soul?

semne

autorul pozei:Paraschiv Adina,18 ani, Piatra-Neamt

Am fost intrebata de multe ori de ce se intampla asa, de ce uit sa mai postez, sau mai nou ce s-a intamplat cu mine de nu mai am acea inspiratie.  Ca sa va raspund ar fi foarte usor,TIMPUL e de vina,in primul rand,pentru lipsa articolelor,dar trebuie sa recunoasc ca daca as vrea neaparat as gasi o ora pe zi in care sa mai scriu ceva.

Un alt motiv e vremea de afara care ma inconjoara si care ,dupa cum stiti, e cam deprimanta pentru mine.Toamna mi se pare cel mai trist anotimp, dar si momentul in care trebuie sa-ti pui viata in ordine,sa te mai indepartezi de prietenii care incep sa te enerveze, sa bei un pahar de apa si sa mai faci loc pentru lucrurile care  vor urma.

E asa ciudat sa stai, in timpul orelor,la geamul unde ingheti ( si da ..asta e CNRV-ul) , sa te uiti la cer cum se mai inchide putin la culoare, sa vezi copacii cum iti bat in geam de  parca vor sa-ti zica ceva,soarele care nu mai vrea sa-si faca aparitia si,nu in ultimul rand,oamenii cuprinsi de frig.

 Si dupa asemnea peisaj urmeaza( de cele mai multe ori) si cateva ore in care se tine o morala, lunga si uneori inutila, in care esti intrebat unde ti-ai pierdut bunul simt si esti trimis sa-l cauti .Pai e simplu…uneori nu mai am chef ..nu mai vreau sa ma trezesc dimineata, nu mai vreau sa merg la liceu pentru a le asculta toanele la fiecare profesor, nu mai vreau sa stau in pauze cu prietenii pentru ca simt ca nu-i mai suport, nu mai vreau  sa ma caute cineva pe mess pentru a nu ma certa (din nou) cu persoane la care tin si carora nici nu le pasa. ..si lista ar mai putea continua pe o pagina si ceva de foaie A4.

Da…cam asa se rezuma  in cateva fraze ceea ce urmeaza pentru mine ..oricum abia astept iarna ..da’ despre asta in alt articol:)

Older Entries