Nu stiu ce e cu mine dar zilele astea nu au fost prea cu soare ( si clar nu e din cauza ca suntem in octombrie).Si cum imi place mie sa inchid becul,sa ma inchid in camera mea, sa ma dau pe invisible si sa stau cu gandurile mele mi-am amintit de perioada in care credeam in prietenie si in care reuseam sa ma cert cu cineva din cauza unui cuvant spus sau unui obiect neimpartit.Acum de vechii mei prieteni nu mai stiu mare lucru si in cel mai bun caz ne salutam atunci cand ne intalnim pe strada.

De ce se intampla asta …? Pentru ca ne schimbam cu totii,pentru ca ne-am schimbat felul de a privi lucrurile din jur,pentru ca nu mai avem aceleasi pareri  si poate pentru ca fiecare vrea in jurul sau personae pe care se poate baza atunci cand are mare nevoie.

Astazi de exemplu mergeam frumusel pe strada si imi dau seama ca in fata mea era o persoana cu care mi-am petrecut mai bine de doi  ani din copilarie sau pot sa spun etapa  intre copilarie si adolescenta .
Inevitabil,la cum functioneaza creierul uman, mi-am a dus aminte de clipele in care nu aveam  nici o grija ,de acele zile in care una din cea mai mare grija era ca am luat o nota mica la scoala sau ca am facut o nazbatie si imi era frica sa nu ma  certe ai mei.

Imposibil sa nu-mi aduc aminte de  zilele in care vroiam sa merg la pescuit si cautam momeala pentru pesti ( si aici nu pot spune cu cine pentru ca persoana respectiva se afla in blogosfera), de clipele in care mergeam pe ascuns de nebuni la Moldova  pentru ca era prea puternic soarele pentru noi,  de copacii”jefuiti” prematura de fructe si de florile aduse mamei de 8 martie furate de prin boscheti si de prin gradinile oamenilor.

Niciodata nu cred ca am sa pot uita acele clipe in care ieseam de la ora 10 afara ( asta fiind in vacanta ) si ma intorceam pe la 18-19 dupa o cana de apa ca apoi sa-mi continui aventura pana pe la 22-23.Jocurile care ne solicitau si ajungeam in casa rupti dar a doua zi o luam de la capat. Acele seri in care faceam foc cu hartiile si materialele pe care le gaseam prin spatele blocului si uite asa faceam si curatenie fara a ne simti obligati si jenati asa cum se intampla acum.

Dupa, au venit serile sub castan ( cine stie ..cunoaste), primele sentimente mai puternice pentru cineva,prima floare,prima poezie  ..si inevitabilul primul inel facut din castane.

E imposbil sa nu te gandesti cu nostalgie la primele lacrimi varsate, primele minciuni si poate prima dezamagire…dar totodata prima situatie peste care trebuie sa treci cu capul sus.
Mai tarziu urmeaza si prima gura de alcool si poate si primul fum dintr-o tigara adusa de tipul de la scara alaturata fiind furata de la tatal sau.

Dupa aceste copilarii uite au venit si momentele mai grele in care aveam de infruntat situatii cu adevarat mai dificile la care trebuia sa gasesc o solutie buna pentru toata lumea din jur ,iar aceasta  se lasa greu gasita. Acum sunt nenumarate intrebari la care nu gasesc raspunsuri, probleme care par a nu avea solutii, zile incepute perfect si sfarsindu-se aproape tragic si sentimente puternice amestecate in permanenta cu indoiala.

Stau acum si ma intreb ( si va intreb si pe voi): oare ce mai urmeaza?

Desi postu e scris la persoana intai si tot ce am scris sunt doar sentimente amestecate cu ganduri transpuse pe hartie, nu asociatie nimic cu persoana mea….ci mai bine cu voi:)!

Anunțuri