Câţi dintre noi nu visează să dea timpul înapoi şi să poată îndrepta greşelile din trecut sau îşi doresc să retrăiască anumite clipe în care a fost fericiţi? Ştim cu toţii că asta nu e posibil , însă timpul îl vom da cu siguranţă înapoi.
Când mai exact? În dimineaţa zilei de duminică, 25 octombrie, vom trece la ora oficială a Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00. Avantajul meu este că dorm în plus o oră!
În ultima perioadă mă confrunt cu dileme “existenţiale”. De exemplu ( şi îmi e milă de Georgiana care în fiecare oră trebuie să-mi asculte opiniile):
Cum se scrie corect: filozofie sau filosofie? Însă înclin pentru varianta cu “z” deoarece un prof universitar mi-a zis că , deşi cuvantul îşi are provenienţă din limba greacă, în limba română ”s” intervocalic se transformă în “z”; aşa cum este şi cazul cuvântului de origine franceză “vitesse” care în limba română se traduce “viteză”.
Cum înmulţeau romanii cu numere de genu XLVIII? ( nici nu ştiu dacă există numărul ăsta)
De ce când arunc o monedă iese tot timpul ce nu aleg eu? Dar tot timpul!
Cum se poate ca o excepţie să confirme o regulă, când excepţiile sunt exact cele care desfiinşează legea?Voi nu a-ţi auzit expresia “Excepţia care confirmă regula”?
De ce Maxwell e mai deştept ca Einstein ?
Eu când spun că liceu dăunează..nimeni nu mă crede!
Dacă până acum mai speram la vreme bună şi la măcar câteva raze, acum m-am convins cu adevărat că lucrul acesta e cam imposibil.Vremea e cât se poate de urâtă, încât îţi vine să-ţi iei liber de la servici sau să nu te duci la liceu şi să stai toată ziua în pat.E exact ca în poeziile bacoviene unde numai nuanţele de gri, împreună cu ploaia şi vântul predomină dând senzaţia de frig pe care o simt până în măduva oaselor.
Simboliştii cred că adoră perioada asta a anului,însă majoritatea dintre noi visează la vară.Parcă m-am săturat dimineaţa să mă trezesc şi să-mi iau geacă pe mine.Visez la căldură! Şi da ..îmi place toamna , însă doar 26 august până pe 2-3 septembrie.Ador când nu e cald dar nici frig.. când nu e soare dar nici ploaie… când frunzele sunt în copaci dar totuşi şi pe jos… când lumea oscilează între două anotimpuri şi nu ştie spre care să se îndrepte: vara sau iarna, trecut sau viitor?
I don’t know where I’m at
I’m standing at the back and I’m tired of waiting
Waiting here in line, hoping that i’ll find
What i’ve been chasing
I shot for the sky,
I’m stuck on the ground
So why do i try?
I know I’m gonna fall down
I thought I could fly
So why did I drown?
I never know why, It’s coming down, down, down
I’m going down, down, down
I’m not ready to let go
cause then i’ll never know, what I could be missing
but I’m missing way to much
So when do I give up, what I’ve been wishing for
I can’t find another way around
And I don’t want to hear that sound
Of losing what I never found
Una în care credeam şi eu până în urmă nu cu mult timp.Dar cum lucrurile se schimbă,situaţii suferă transformări dramatice , mor oameni de care nimeni nu-şi mai aduce aminte după câteva luni,aşa că şi eu m-am obişnuit cu ideea de a nu mai cere nimic în schimb. Dacă vreau să fac un lucru,dacă pot să îl fac şi mai ales dacă îl fac, nu am dreptul să mai cer nimic în schimb.
De ce tot timpul trebuie să aştept ca cineva să răspundă exact aşa cum fac şi eu, să-mi întoarcă vorbele ..aici e cea mai mare greşeală..de ce tot timpu trebuie să asteptăm ceva în schimb? De ce nu putem oferi,dacă asta vrem, fără teama de ce se va întâmpla sau cum se va reacţiona. Tot timpul vroiam să fie la fel, dacă dau să şi primesc, dar am învăţat pe parcursul unor luni blestemate , că lucrurile nu mai stau chiar aşa. Nu ai cum să manipulez mintea personelor care contează ..sau poate că nu vrei.Nu mai are rost să aştepţi ceva în schimbul la ce oferi.
Dacă oferi..oferi pentru că poţi, pentru că simţi şi mai ales pentru că asta e ceea ce vrei!
Suna atât de bine, atât de perfect încât nu puteai crede că exista aşa ceva.Şi totuşi..uite că pentru un moment a existat.Un singur moment în care totul a fost perfect,un singurul moment în care ai uitat de tine şi ai zburat, pentru o clipă, undeva mult prea departe pentru a fi găsit.Perfecţiunea îţi dădea senzaţia de teamă, de nesiguranţă şi frica următorului moment în care vei fi nevoit să te trezeşti la realitate , să descoperi că visele există doar pentru câteva momente şi că pare imposibil să le mai recapeţi.
Basmele erau făcute pentru cei care mai credeau în ele, pentru cei care ştiu adevărul pe care preferă să îl omită, să îl ascundă sub o perdea de catifea unde începuse totul. Dar nu mai are nici un rost acum. Scăldată în rezele lunii, mult prea tristă din noiembrie,pluteşte pe valurile reci ale mării fără o destinaţie concretă , decât cea pe care o cunoşte undeva în adâncul ei. Sărea pe stele, zbura prin galaxii , vorbea cu vantul şi se apropia de umbra care mai apărea uneori pentru a-i fi partenerul într-un dans cunoscut doar de ei. Singura speranţă era atat de aproape încat dacă ar fi întins o mână ar fi putut să o atingă,însă niciodata nu ar fi putut să îi aparţină cu adevărat.Trebuia să se obişnuiască să nu mai ceară nimic ci doar să ofere .
O ciudaţenie umană poate fi considerat râsul, cu atât mai mult cu cât se presupune că noi tindem să râdem în situaţiile banale decât în cele cu adevărat amuzante.Psihologii consideră că râsul a apărut ca o reacţie a strămoşilor noştri la gâdilit.O dată ce creierul s-a mărit , râsul a dobândit o funcţie socială mult mai puternică. Se ştie, că atunci când râdem în corpul nostru creşte nivelul de endofine cunoscute şi sub numele de substanţe ale plăcerii.
”Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.” Gabriel José García Márquez
Pe 5 octombrie 2000
Suflete distruse au fost mii
Cerul s-a întunecat
Când pe Unicul Căpitan Dumnezeu ni l-a luat
Pământul s-a făcut rece
Peste aceste clipe nimeni niciodată nu va trece
Peluza Nord de pe Ştefan cel Mare
Numele lui Cătălin Hîldan îl are
Ş-acolo veşnic va rămâne
Nimeni nu va putea să ni-l schimbe
La fiecare meci mii de suporteri numele lui îl scandează
El stă sus şi ne vegehază
Oriunde ne-am deplasa
Pe Unicul Capitan în suflete îl vom avea
Întotdeauna vom striga:
“Cătălin Hîldan înseamnă Dinamo!!!”
Poate ne auzi de acolo
Ştim că te-ai dus la Dumnezeu
Şi de aceea: “Te vom iubi mereu!!!”
comentarii recente