Am început din nou să îmi creionez vise, să visez la cai verzi pe pereţi .. să râd de cea mai mică chestie din care ai putea să râzi…. să ascund în fiecare bulă câte o dorinţă şi să le eliberez prin oraş.Nu te mira dacă vei prinde o bulă colorată ,special în mov, pe care spărgându-o rămâi surprins de conţinut . La cine poate ajunge? Nu am nici o idee însă ştiu că în mâna cui va fi îi voi fura un zâmbet pe care nu am de gând să il mai înapoiez.

E cazul să mă apuc iar de desenat  dorinţe pe cer şi să permit lumii să înceapă din nou a visa , de a zbura sper necunoscutul cunoscut doar de ei  împreună cu fluturii imaginari care îmi coloreaza lumea în mijlocul lunii decembrie.Îmi place să desenz picuri de ploaie care cad atât de lin încât poţi să-i numeri iar înăuntrul lor să-ţi găseşti scrise speranţele arzătoare.

E decembrie.. e luna cadourilor,a bucuriei şi mai ales luna în care încerci să aduci o bucurie cuiva cât se poate de mare pentru tine şi totuşi atât de mic pentru alţii.Nici nu poţi şti cât de mult conteză pentru unii micul tău gest care vine exact când te astepţi mai puţin . Dar na.. nu toţi suntem la fel.

Aşa că ..dacă poţi… apucă-te de colorat vise, de schiţat planuri , de adunat speranţe , de făcut realizări , de desenat fluturi , de împarţit bucurie, de pictat cadouri , de scris scrisori, de calculate zile, de scazut  amintiri, de înmulţit vise, de aruncat tristeţi şi mai ales

de ..aprins luminile din interior

-Povesteşte-mi cum e!

-Ce aş putea să-ţi zic? Nu e nimic.

-Atunci povesteşte-mi cum a început totul!

-Era o zi.. o zi de noiembrie

-Şi?

-Şi tot în noiembrie s-a terminat totul.

-Au curs frunzele?

-Zburaseră de mult!

-Se puteau recupera!

-Acum sunt altele

-Atunci însemnă că aştepţi iarna?

-Nu.După iarna ştii ce vine?

-Da.Primăvara!

-Nu.Toamna!

-Cum aşa?

-Pai, dupa iarnă  vine toamna.Restul nu mai contează.

-E prea complicat.

-Da.Ştiu.Noi suntem prea complicaţi.

-Şi acum?

-Şi..acum..nimic!

A făcut cea mai mare greşeală pe care putea să o facă.Trebuia să stea în locul care îi era cuvenit şi să nu îndrăznească să se mişte de acolo.Nici măcar un pas cu privirea nu avea voie, totul îi era interzis pentru că , în lumea pe care şi-a creat-o, era apărat de tot ce înseamnă suferinţă.

Dar nu …încăpăţânarea îşi spune din nou cuvântul şi începe să ignore toate semnele pe care lumea i le dădea.Începe să mişte o mână, un picior şi încearcă să evadeze din universul pe care şi-l crease.Cea mai mare greşeală!Ştia prea bine că lucrul acesta îi aducea finalul atât psihic…dar mai ales fizic. De ce? De ce a încercat să spargă barierele care erau ca un zid în jur,un zid pe care şi-l crease cu atâţia ani în urmă încât uitase numărul zilele şi se pierduse în minutele în care număra secundele înconjurat de umbre.

Nu avea voie..nu-şi dădea voie să evadeze din limitele pe care şi le construise cu atâta precizie ,încât orice idee care se înclina puţin îi putea distruge tot arsenalul creat.Dar pentru ce a răscolit trecutul? Mândrie..orgoliu..curiozitate sau durere? Atâţia ani apuşi… pentru ce îşi făcea rău voluntar, se autotortura?Poate pentru a scăpa de durere pentru că singura metodă de a distruge o durere e cauzându-ţi una şi mai mare.Însă uitase un lucru, un singur lucru şi chiar cel mai important …trecutul niciodată nu te lasă în pace decât în momentul în care eşti hotărât cu adevărat să treci peste..şi poate nici atunci .Istoria dacă nu ai scris-o cum trebuie suferi consecinţele iar timpul niciodată nu va fi suficient pentru a rezolva enigmele trecutului care nu trebuie rezolvate.

Cea mai mare greşeala era oricum comisă poate de când s-a născut.Niciodată nu ştia direcţia în care să păşească într-o lume care nu era de acord cu ideile pe care le avea. Se săturase să nu poată lua decizia corectă pentru ceea ce vroia, să fie obligat de societate să accepte inacceptabilul…Dar nu mai avea niciun rost..era prea târziu iar ajutorul promis îşi cerea drepturile. Învăţase oare că nimeni nu face ceva fără a cere altceva la schimb?

Stau de mai  bine de jumătate de oră şi încerc să reuşesc să leg trei cuvinte, dar se pare că forţa ma cam lăsat în ultima perioadă.Mă chinui să-mi pun gândurile în ordinea unui copil de clasa întâi ca să pot trece de la linii la litere şi să formez cuvinte.

Nici nu ştiu dacă ce am scris mai sus are o corelaţie din punct de vedere gramatical dar mai ales logic, dar nici măcar nu o să mă supun efortului de a reciti sau de a corecta anumite greşeli,probabil existente.Va fi singurul articol pe nu o să-l editez pentru că nu spune nimic şi mai mult ca sigur dacă îl citeşti nu înţelegi mare lucru.

Trăiesc un deja-vu de care sunt sătulă  şi pe care îl repet la nesfârşit fiind conştientă încă de la început de finalul catastrofal care va avea un impact , poate fatal, pentru mine.Nici măcar nu ştiu de ce scriu ceea ce scriu, pentru ca nici măcar nu mă simt în stare să spun ceva.

 Mdea…şi cică în starea asta trebuie să ma duc la două aniversări…

http://subiecte2010.edu.ro/

 Una în care credeam şi eu până în urmă  nu cu mult timp.Dar cum lucrurile se schimbă,situaţii suferă transformări dramatice , mor oameni de care nimeni nu-şi mai aduce aminte după câteva luni,aşa că şi eu m-am obişnuit cu ideea de a nu mai cere nimic în schimb. Dacă vreau să fac un lucru,dacă pot să îl fac şi mai ales dacă îl fac, nu am dreptul să mai cer nimic în schimb.

De ce tot timpul trebuie să aştept ca cineva să răspundă exact aşa cum fac şi eu, să-mi întoarcă vorbele ..aici e cea mai mare greşeală..de ce tot timpu trebuie să asteptăm ceva în schimb? De ce nu putem oferi,dacă asta vrem, fără teama de ce se va întâmpla sau cum se va  reacţiona. Tot timpul vroiam să fie la fel, dacă dau să şi primesc, dar am învăţat  pe parcursul unor luni blestemate , că lucrurile nu mai stau chiar aşa. Nu ai cum să manipulez mintea personelor care contează ..sau poate că nu vrei.Nu mai are rost să aştepţi ceva în schimbul la ce oferi.

Dacă oferi..oferi pentru că poţi, pentru că simţi şi mai ales pentru că asta e ceea ce vrei!

Suna atât de bine, atât de perfect încât nu puteai crede că exista aşa ceva.Şi totuşi..uite că pentru un moment a existat.Un singur moment în care totul a fost perfect,un singurul moment în care ai uitat de tine şi ai zburat, pentru o clipă, undeva mult prea departe pentru a fi găsit.Perfecţiunea îţi dădea senzaţia de teamă, de nesiguranţă şi frica următorului  moment în  care vei fi nevoit să te trezeşti la realitate , să descoperi că visele există doar pentru câteva momente şi că pare imposibil să le mai recapeţi.

Basmele erau făcute pentru cei care mai credeau în ele, pentru cei care ştiu adevărul pe care preferă să îl omită, să îl ascundă sub o perdea de catifea unde începuse totul. Dar nu mai are nici un rost acum. Scăldată în rezele lunii, mult prea tristă din noiembrie,pluteşte pe valurile reci ale mării fără o destinaţie concretă , decât cea pe care o cunoşte undeva în adâncul ei. Sărea pe stele, zbura prin galaxii , vorbea  cu vantul şi se apropia de umbra care mai apărea uneori pentru a-i fi partenerul într-un dans cunoscut doar de ei. Singura speranţă era atat de aproape încat dacă ar fi întins o mână ar fi putut să o atingă,însă niciodata nu ar fi putut să îi aparţină cu adevărat.Trebuia să se obişnuiască să nu mai ceară nimic ci doar să ofere .

Poate că într-o zi va înţelege de ce…

Când s-au cunoscut tot ce au facut a fost să se salute şi atât. Niciunul dintre ei doi nu se gândea că ar putea fi ceva mai mult. În cele două ore dupa ce s-au cunoscut nu au schimbat un cuvânt. Fiecare avea altă treabă, fiecare avea de vorbit cu altcineva, fiecare nici măcar nu se uita la celalalt. La plecare, la fel. Doar s-au salutat şi atat. Ea a reuşit sa afle anumite detalii despre El, detalii ce au facut-o să îşi ia gândul glumeţ că ar putea fi ceva între ei doi.

După o perioadă scurtă de timp s-au reîntâlnit din simplă coincidenţă. Niciunul dintre ei nu a planificat să fie în acelaşi loc cu celălalt. Ea l-a salutat pişcându-l, iar El i-a raspuns cu un zâmbet prietenesc, dar atât şi nimic mai mult. Apoi şi-au pierdut urmele din nou. Şi din nou niciunul dintre ei nu se gândea la celălalt.

Dar cum destinul îşi spune de multe ori  cuvântul,cei doi s-au întâlnit iar şi acel moment a fost, fără ca ei să îşi dea seama, momentul în care începea o nouă eră,era NOI. Ea l-a invitat prieteneşte afară, să mai schimbe o vorbă, fără să aiba vre-un gând în ceea ce îl privea, El a acceptat invitaţia. Ea era senină, zâmbitoare şi fără complexul că vorbea cu un om pe care nu l-a văzut decât de două ori în viaţa ei. El era obosit, dar zâmbea, deoarece buna-dispoziţia a Ei era molipsitoare.

Tot vorbind, El îşi dă seama că Ea este, poate, ceea ce cauta de mult timp şi ceea încetase să mai spere că o să mai găsească. Îi cere numărul de telefon şi astfel începe prima dragoste a Ei.

La început El a fost cel care facea primii paşi, iar Ea era indiferentă pentru ca nu ştia ce va fi şi nu vroia să sufere. În acea perioadă de timp El era perfect. O iubea, o respecta, ştia să o asculte, ştia să o susţină, la rândul ei şi Ea era perfectă pentru El.

În scurt timp şi Ea i-a zis primul “TE IUBESC”, iar El… El a început să îi arăte şi mai mult că o iubeşte. Ea… Ea se simţea în al nouălea cer lângă el, nu-i venea să creadă că există pefecţiunea şi că tocmai Ea era norocoasa care îi câştigase inima.

Totul a fost frumos până când El a început să dea primele semne de nepăsare, de îndoială; primele semne că dragostea lui pentru Ea începea să se piardă. Ea a simţit aceste semne, dar a preferat să le ignore şi să dea vina pe viata lui profesioanală, crezând că odată ce aceasta se va  termina, acele semne vor  dispărea şi ele.

Dar nu a fost aşa… El a început să îi zică din ce în ce mai des că nu mai este cea pe care a cunoscut- o, a încercat să o schimbe. Iar Ea, de dragul lui a facut tot ce i-a stat în putere să schimbe lucrurile care lui nu îi plăceau; a facut tot ce i-a stat în putere să îi fie pe plac.

Mai puţin un singur lucru… lucrul care s-a dovedit că era tot ceea ce conta pentru El. Dupa seara în care au avut parte de cele mai frumoase momente din relatia lor, El aproape ca nici nu îi mai vorbea. Tot timpul avea altceva de facut, numai să vorbească sau să se întâlnească cu ea nu. Ea din nou a crezut că va trece şi această perioada şi totul va fi bine.

Pana în seara în care El i-a zis că nu mai poate, că a realizat că Ea nu mai e ceea ce cauta El, că nu se mai potriveau, că relatia lor nu mai avea niciun rost. În acel moment Ei i-au dat lacrimile, nici nu mai putea să vorbească, durerea pe care o simţea o sufoca şi ajunsese chiar să îl creadă că îi statea în cale, că Ea chiar nu îl merita. S-a conformat, iar în  zile bune Ea a sperat că mai poate repara ceva. Dar El se schimbase total, o ignora, îi vorbea cu o răceala care pe Ea o făcea să îngheţe, îi arunca vorbe care dureau în sufletul ei. Atunci a simţit că toata lumea se prabuşeşte, că e singura şi că nu va mai iubi niciodată.

Ea încerca în fiecare zi să calce pe paşii lui, să se întâlnească, să îl vadă numai, să îi audă din greşeala glasul care odata îi spunea că “n-are ce sa fie rau, are ce sa fie bine, ai pe cer carul mare si pe mine langa tine”. Deja nu mai credea în aceste vorbe, dar tot mai credea în faptul că El a plecat  din vina ei. Suferea atât de tare încât nu şi-a dat seama că în spatele scuzelor lui.când a părăsit-o, se ascundeau alte motive la care Ea nu se gândise niciodată. Şi totuşi..ar fi fost atât de uşor să îi spună!

Simţea că nu o să mai poată iubi pe nimeni, că totul în jurul ei îşi pierduse orice urma de culoare, nimeni nu putea să îi oprească lacrimile şi să o convingă că până la urmă totul va fi fost bine.

Toate astea până într-o zi, când viaţa ei a luat  cu totul altă traiectorie şi a realizat că,totuşi, nu e ultimul om de pe Pamant, ci primul şi singurul care pentru un alt om conta…

Las-o să zboare, dă drumul în infinit şi priveşte-o cum îşi ia avânt şi pleacă departe de tine, de pământ şi de cele pe care tu vrei să ţi le aminteşti.
Vrei să uiţi de trecut, las-o să plece atât de departe de tine încât să nu mai ştii că există. Priveşte-o cum îi pierzi privirea în zare,cum nu mai eşti fragil în preajma ei şi mai ales cum dispare şi poate o pierzi pentru totdeuna.

Elibereaz-o de la chinul care o supui, dar mai ales eliberează-te pe tine,ai nevoie de asta.Lasă timpul să curgă atat de lent încât fiecare secundă să doară atât de tare,ajungând să vrei să accelerezi trecerea timpului pentru a scăpa o dată pentru totdeuna.
Şi ştii… într-o zi vei fi bine,şi poate într-o zi ai să scapi de dominţia sub care trăieşti într-un mod inconştient,într-o zi fără să te gandeşti nu ai să mai vrei,nu ai să mai poti şi mai ales ai să realizezi că ai uitat.

Ploaia va spăla amintirea,vântul va reuşi să o ducă mult prea departe de tine,noaptea o va face imposibil de văzut iar umbra îi va dispărea în zare.Lacrimile nu le vei mai vedea, buzele nu le vei mai simţi, iar marea care te-a dus la ea, va îngheţa pentru tine.În iarnă,momentul în care a şi început, se va termina tot dacă îi dai drumu,dacă îi eliberezi calea  evaporându-te din drumul ei.
Uită-te în ochii tăi şi vezi ce îţi spun,vorbeşte acceaşi limbă cu ei şi află ce vroiau să îţi zică de atâta timp.Nu te simţi gol,nu uita de tine, lasă-ţi inima să ţipe, corpul să vibreze după regulile pe care tu le impui şi mintea să controleze universul.

Şi nu uita ..la final soarele va răsări doar dacă vrei şi faci ceva pentru asta!

Ştii… sunt aşa de multe de spus despre asta încât nici nu ştiu de unde să încep. Tot ce îţi spun e să crezi în EL!

Crede în El şi atunci când cei din jur îţi zic că faci cea mai mare prostie … crede în EL şi când dovezile că nu mai poţi continua aşa sunt copleşitoare … crede în EL şi atunci când simţi că te înşeli făcând asta …crede în EL şi atunci când ţi-a distrus inima şi ţi-a demonstrat că nu e acolo pentru tine … crede în EL chiar daca arată că nu îi pasă de tine …Crede în EL şi în promisiunile LUI chiar dacă EL a uitat de mult de ele …Crede în EL, în TINE, în VOI …Crede în EL  cel mai mult în momentul în care nu mai eşti tu, nu te mai simţi…Crede în EL atunci când ploaia doare din ce  în ce mai tare cu trecerea timpului… Crede în EL chiar dacă ştii că nu eşti totul pentru el …Crede în EL chiar dacă ştii că nu îi pasă că tu crezi în EL.

Ştii de ce să crezi în EL indiferent de toate?  Pentru că tu ştii că îl iubeşti.